Date Archives ianuarie 2022

Freud impreuna cu fiica sa au descoperit ca oamenii apeleaza la 10 mecanisme de aparare ale Eu-lui. Mecanismele de coping (cope=a face fata) se desfasoara partial la nivel inconstient, partial la nivel constient. Copingul este definit ca “efortul cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale” (Lazarus si Folkman, dupa Baban, 1998, p. 49).

Aceste mecanisme sunt folosite pentru a infrunta situatiile dificile, periculoase, stresante, conflictuale cu care ne confruntam pe parcursul vietii.

Partea proasta este ca mecanismele de aparare ale Eului NU modifica situatia stresanta, NU rezolva problema, ele modifica numai modul in care este perceputa si traita afectiv situatia.

Refularea (represia) este cel mai important mecanism de aparare al Eului. Prin refulare intelegem inlaturarea din constiinta a acelor continuturi psihice care produc teama, rusine, neplacere, culpabilitate, cat si a celor care sunt inacceptabile din punct de vedere moral.

Acestea sunt reprimate in inconstient. Refularea foarte rar reuseste perfect. Continuturile refulate pot influenta visele, pot determina simptome nevrotice (obsesii), pot influenta comportamentul determinand actele ratate.

De exemplu, nasterea unui copil nedorit sau nelegitim poate fi un stres pentru mama. Ea poate sa refuleze sentimentele sale ostile fata de copil. Totusi, aceste sentimente se vor manifesta in comportamentul ei. Ea poate va fi prea severa, intoleranta cu copilul.

Ar fi posibil ca, dimpotriva, mama sa fie exagerat de grijulie fata de copil, sa il supraprotejeze. In acest fel ea incearca sa ii convinga pe ceilalti, dar si pe ea insasi, de faptul ca tine foarte mult la copil.

Reactia inversa este mecanismul prin care subiectul are reactii comportamentale opuse fata de tendintele sale reale, care sunt refulate.

Evaziunea in imaginar. Unele persoane frustrate se refugiaza in lumea fanteziei, in reverie. Ele cauta solutii sau satisfactii pe planul imaginatiei, in loc sa incerce sa rezolve problemele in mod real.

Regresia consta in utilizarea unor comportamente caracteristice persoanelor mult mai tinere. Copiii mai mari, sau chiar si adultii, in situatii foarte dificile se comporta ca si copiii mici. Prin aceste comportamente ei cer, in mod inconstient, protectia, securitatea, ajutorul care se acorda copiilor mici.

Acest fenomen se intampla frecvent atunci cand intr-o familie se naste al doilea copil. In majoritatea cazurilor pentru copilul mai mare nasterea unui frate reprezinta un eveniment stresant. Parintii nu mai au atat de mult timp sa se ocupe de el, i se cere sa fie cuminte, sa nu faca galagie etc.

In aceasta situatie frustranta, multi copii au reactii regresive. Copilul de 4-5 ani isi suge din nou degetul, are enuresis, plange mai mult, adica se comporta ca un copil mic, pentru ca sa i se acorde aceeasi atentie ca si celui mic.

Rationalizarea este mecanismul prin care cineva cauta justificari plauzibile si logice pentru comportamentele sale nerationale.

Ex. Copilul fuge de acasa si pe urma sustine ca a plecat pentru ca a fost influentat de prietenii sai. El cauta un motiv plauzibil desi, daca nu ar fi avut motivele sale reale – pe care probabil nu le constientizeaza si care in cele mai multe cazuri sunt legate de relatia afectiva necorespunzatoare dintre copil si parinti – atunci prietenii nu ar fi reusit sa-l convinga sa fuga.

Refuzul realitatii (negarea realitatii). Eul se apara de o realitate neplacuta prin negarea unor fapte.

Fumatorul neaga faptul ca intre cancer si fumat exista o legatura spunand ca aceasta relatie nu a fost dovedita, au fost stabilite doar corelatii statistice.

Uneori refuzul realitatii poate avea efecte pozitive. Unii oameni foarte grav bolnavi refuza sa accepte gravitatea bolii, continua sa spere si sa lupte pentru viata. S-a constatat ca acestia supravietuiesc mai mult de ex. in cazul unui cancer.

Intelectualizarea consta in disocierea (ruperea) reactiei emotionale de reactia intelectuala si accentuarea aspectului intelectual.

Ex. Bolnavul care afla ca are cancer are o puternica reactie emotionala. Pentru a o diminua, el poate sa prelucreze problema intelectual: citeste carti despre cancer, discuta cu medici. Preocupandu-se de problema sa pe plan intelectual, reuseste sa diminueze intr-o oarecare masura aspectul emotional.

Medicul si psihologul utilizeaza intelectualizarea in munca cu bolnavii. Daca ei reactioneaza emotional la problemele bolnavilor, atunci nu se pot ocupa eficient de acestia. Ei trebuie sa pastreze o distanta emotionala pentru ca sa poata aprecia situatia bolnavului in mod obiectiv si sa gaseasca solutiile potrivite.

Proiectia este mecanismul prin care subiectul atribuie altor persoane propriile sale insusiri (mai ales insusirile negative).

Ex. O persoana rau intentionata fata de cei din jur considera ca ceilalti sunt cei care o nedreptatesc, ii produc necazuri.

O mama emotiva, anxioasa, poate sa creada ca si copiii ei sunt anxiosi. O astfel de mama foarte timida si emotiva a solicitat numeroase examinari psihologice pentru copilul ei, care in realitate era echilibrat

psihic, deoarece era convinsa ca si el are aceleasi probleme pe care le-a avut ea la scoala. Ea a proiectat asupra copilului problemele sale.

Mecanismul proiectiei este folosit in testele proiective. Subiectului i se prezinta un stimul ambiguu -de ex. o imagine fara semnificatie – si i se cere sa o interpreteze: sa spuna ce vede pe imagine. Subiectul va proiecta asupra imaginii problemele sale si va vorbi despre aceste probleme, fara sa isi dea seama ca vorbeste despre sine si nu despre imagine.

Identificarea reprezinta transpunerea pe plan mintal in situatia unei alte persoane.

Mama despre care am vorbit anterior, a proiectat asupra copilului problemele sale deoarece s-a identificat cu copilul.

Uneori identificarea este folosita pentru a atenua efectele unei frustrari.

De ex. cineva nu a reusit in tinerete sa realizeze un anumit scop. El se identifica cu copilul sau si il indeamna sa lupte pentru scopul pe care el nu a reusit sa il atinga. Identificarea poate sa duca la conflicte, nemultumiri, daca copilul nu vrea sa se supuna.

Parintele ii va reprosa ca i-a creat toate conditiile si copilul totusi nu a ajuns acolo unde ar fi dorit parintele. Parintele nu va constientiza ca a gresit, incercand sa faca din copil ceea ce nu a reusit sa devina el.

Identificarea are un rol esential in socializare. Copilul se identifica cu parintele de care este legat afectiv si (inconstient) incearca sa devina ca acesta, ii preia comportamentele, sistemul de valori. La baza acestei identificari se afla complexul Oedip care a fost descris de Freud. Baiatul de 4-5 ani se simte atras de mama sa si ar dori sa ia locul tatalui. Aceste sentimente ii creeaza anxietate.

El, pentru a inlatura anxietatea, se identifica cu tatal sau. Comportandu-se ca acesta, imitandu-l, ii ia intr-o oarecare masura locul, pozitia in familie. In cazul fetelor are loc un proces asemanator care se numeste complexul Electra.

Substitutia este mecanismul prin care individul inlocuieste un scop nerealizabil cu unul realizabil.

Ex. Mama care si-a pierdut copilul poate sa faca acte de caritate. Ea substituie (inlocuieste) afectiunea fata de copilul sau prin oferirea unor cadouri unor copii orfani sau abandonati.

O forma a substitutiei este sublimarea. In acest caz tensiunea sexuala sau agresiva frustrata se transforma in activitati creatoare in domeniul artei sau stiintei.

O alta forma a substitutiei este compensarea. Cel care nu reuseste sa obtina succese intr-un domeniu, incearca sa obtina aprecierea in alt domeniu.

Elevii slabi la invatatura cauta sa obtina aprecierea de care au nevoie altfel: unii obtin rezultate bune in sport sau in alte activitati extrascolare, altii devin bufonii clasei; exista si situatii in care copiii fac diferite acte antisociale pentru a-si arata calitatile.

Un caz particular al compensarii este supracompensarea. Unele persoane care au anumite deficiente depun eforturi pentru a obtine rezultate bune tocmai in acel domeniu.

Demostene avea tulburari de pronuntie; el a facut multe exercitii de vorbire si a devenit un mare orator. Unii infirmi motori participa la competitii sportive.

Asa cum spuneam si la inceput, mecanismele de aparare ale Eului nu modifica situatia stresanta, nu rezolva problema, ele modifica numai modul in care este perceputa si traita afectiv situatia. Aceste mecanisme sunt utile in unele situatii nerezolvabile (boli incurabile, decese) pe care le fac mai suportabile.

Daca situatia este rezolvabila, atunci aceste mecanisme sunt utile daca sunt folosite un timp limitat: pana cand se reduce tensiunea afectiva si omul devine capabil sa gaseasca solutiile eficiente pentru rezolvarea problemei.

Daca comportamentele generate de mecanismele de aparare se mentin si nu se formeaza comportamente mai realiste, care sa ajute adaptarea la noua situatie, atunci aceste mecanisme pot genera reactii nevrotice, dezadaptative.

Spre deosebire de mecanismele defensive (de aparare ale Eului), mecanismele coping propriu-zise au un caracter constient sau subconstient. Acestea pot fi clasificate in mecanisme focalizate spre problema si mecanisme focalizate spre emotie.

1. a) Mecanismele coping focalizate spre problema sunt in general mai eficiente. In aceste cazuri persoana studiaza problema cu care se confrunta din mai multe puncte de vedere, cauta diferite modalitati prin care problema ar putea fi solutionata, compara aceste modalitati, ia o decizie si realizeaza actiunile necesare.

Ex. Un muncitor amenintat cu somajul se gandeste la diferite solutii: poate sa discute cu sefii si sa incerce sa-i convinga de eficienta sa, poate sa propuna sefilor ca va lucra mai mult sau ca va prelua si alte activitati; poate sa faca un curs si sa se specializeze intr-un alt domeniu; poate sa caute un alt serviciu.

1. b) Unii oameni, intr-o situatie de acest fel, nu reusesc sa gaseasca solutiile potrivite. Ei incearca sa se orienteze spre activitati prin care nu rezolva situatia, dar reduc tensiunea afectiva. In aceste cazuri spunem ca sunt folosite mecanisme coping focalizate spre emotie. Dintre aceste mecanisme fac parte:

• – evitarea situatiei;
• – orientarea atentiei in alta directie: lectura, filme, sport;
• – utilizarea alcoolului, tranchilizantelor, drogurilor;
• – cautarea suportului social – adica a acelor persoane care pot oferi compasiune, intelegere, afectiune.

Metode care pot fi utilizate pentru evitarea consecintelor negative ale stresului. In viata stresurile nu pot fi evitate. Fiecare om trece prin numeroase situatii stresante.

Unele cercetari arata ca situatiile stresante care au o intensitate mai redusa si nu se repeta frecvent pot avea efecte pozitive, deoarece maresc rezistenta fizica si psihica fata de situatiile dificile. Omul trebuie sa invete sa reactioneze corect si in situatiile neplacute.

Parintii care incearca sa fereasca copiii de orice neplacere nu procedeaza corect, pentru ca copilul nu invata cum sa reactioneze in aceste situatii.

Daca stresul este foarte puternic sau dureaza foarte mult si subiectul are insusiri de personalitate predispozante, atunci pot sa apara reactii nevrotice sau boli psihosomatice datorita modificarilor fiziologice care insotesc stresul.

Consecintele negative ale stresului pot fi evitate prin diferite metode, de exemplu:

1. prin activitati fizice si sport, deoarece acestea au efecte fiziologice contrare celor generate de stres;
2. prin psihoterapie, deoarece psihoterapia are ca scop descarcarea tensiunii afective si insusirea unor reactii adaptative la stres;
3. modificarea raspunsului fiziologic la stres prin folosirea unor tehnici care modifica reactiile fiziologice ale organismului. Astfel de tehnici sunt:

• antrenamentul autogen; acesta consta dintr-o serie de comenzi care au ca scop relaxarea musculara, controlul temperaturii pielii, normalizarea functiilor cardiace si respiratorii s.a.;
• hipnoza; in stare de hipnoza omul este foarte relaxat si sugestibil si aceasta stare este utilizata pentru modificarea reactiilor organismului.

Te-ai regasit in cateva dintre mecanismele de mai sus?